Mai multe tabere în construcţie, în Belarus, pentru gruparea paramilitară rusă Wagner

Publicat:

Mai multe tabere menite să găzduiască mercenari din gruparea paramilitară rusă Wagner sunt în curs de construcţie în Belarus, dezvăluie o publicaţie rusă independentă, în exil, Viorstka, citând surse locale, relatează Le Monde, scrie news.ro.  

”Lucrăm. Lucrăm chiar de astăzi. Mâine, până la prânz, sarcina este să (construim)”, declară o sursă acestei publicaţii.


Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

Potrivit acestei surse, una dintre aceste tabere se va afla în apropiere de oraşul Osipovici, în regiunea Moghilev, la aproximativ 200 de kilometri de frontiera cu Ucraina.

Această tabără – cu o suprafaţă totală de aproximativ 24.000 de metri pătraţi – este concepută să primească 8.000 de oameni, precizează sursa citată.

Altă sursă apropiată autorităţilor din regiune declară Viorstka că a primit ordinul să contruiască o tabără pentru Wagner.

Publicaţia rusă scrie că a obţinut confirmarea faptului că mercenari Wagner urmează să fie trimişi în Belarus.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

Viorstka citează mai multe surse – apropiaţi ai unor combatanţi -, cărora aceştia din urmă le-au spus că au fost informaţi cu privire la un transfer ”foarte probabil” în Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.