Mai multe zboruri către Sharm El Sheikh și Marsa Alam anulate din cauza neachitării obligațiilor financiare

Mai multe zboruri către destinațiile Sharm El Sheikh și Marsa Alam au fost anulate, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă. Anulările au avut loc din cauza neachitării obligațiilor financiare de către partenerii comerciali ai turoperatorului Join UP și ai companiei SkyUp.

În ciuda acestora, pentru a asigura continuarea transportării pasagerilor care au achiziționat pachete turistice, Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că astăzi vor fi operate două zboruri din Chișinău către Sharm El Sheikh și Marsa Alam. Aceste zboruri fac parte dintr-o serie de curse charter, iar biletele sunt incluse în pachetele turistice oferite de turoperatori.

Autoritatea subliniază că nerespectarea obligațiilor contractuale între pasageri și turoperator nu ține de competența sa. Pasagerii care consideră că le-au fost lezate drepturile sunt încurajați să se adreseze Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Pieței, autoritatea competentă în protecția consumatorilor pentru pachetele de servicii turistice.

 

 

Tags: anulateMarsa AlamSharm El-Sheikhzboruri
Categorii: SocialȘtirile zilei