X

Mai mulţi avocaţi şi militanţi chinezi ai drepturilor omului au fost arestaţi în ultimele zile din 2019

Aproximativ zece avocaţi şi militanţi chinezi ai drepturilor omului au fost interogaţi sau arestaţi în ultimele zile din 2019, în legătură cu o recentă reuniune privind sfârşitul partidului unic în China, au transmis joi organizaţii neguvernamentale internaţionale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Partidul Comunist Chinez (PCC), aflat la putere, nu tolerează nicio ameninţare la adresa autorităţii sale. Partidul unic a desfăşurat mai multe campanii de arestări împotriva unor potenţiali disidenţi de la venirea la putere a preşedintelui Xi Jinping la sfârşitul lui 2012.

Citește și : Pompeo susţine că nu doreşte să candideze pentru un loc în Senatul SUA

Cea mai recentă campanie de represiune este legată de o reuniune organizată în decembrie la Xiamen (est), unde participanţii au evocat “tranziţia democratică în China”, a declarat Wang Yaqiu, cercetătoare a organizaţiei de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), cu sediul la Londra.

Autorităţile chineze profită cu regularitate de perioada dintre Crăciun şi Anul Nou pentru a aresta disidenţi, din cauza acoperirii mediatice mai scăzute din partea presei occidentale în acest interval.

Ding Jiaxi, un avocat exclus din Barou, militant anticorupţie şi partizan al reformelor politice, se numără printre persoanele care au fost reţinute de la 26 decembrie, a precizat asociaţia China Human Rights Defenders (CHRD), al cărei sediu este la Washington.

Cel puţin şapte persoane au fost eliberate la scurt timp după ce au fost arestate şi interogate.

Alte figuri ale disidenţei, precum militantul anticorupţie chinez Xu Zhiyong, fondator al unei mişcări care cere mai multă transparenţă asupra proprietăţilor liderilor politici, sau Tang Jingling, un avocat pentru drepturile omului care a mai fost arestat în trecut pentru subversiune, nu pot fi contactate, conform CHRD.

Acest val de arestări arată că autorităţile “au toleranţă zero, chiar şi faţă de o discuţie privată asupra unor chestiuni precum democraţia şi drepturile omului”, a spus Patrick Poon, cercetător al organizaţiei Amnesty International.

Citește și : Autorităţile turce au arestat 5 irakieni suspectaţi de pregătirea unui atentat în noaptea de Revelion

Conform CHRD, cinci militanţi au fost supuşi interogatoriului la Jinhua, în provincia Zhejiang (est), la 29 decembrie, după ce au luat masa o persoană care a participat la reuniune, iar un avocat a fost interogat la Shijiazhuang (nord) în timpul Revelionului.

Contactată de AFP, poliţia chineză nu a răspuns la solicitarea de a comenta informaţiile.

Tags: avocatiChinaHRWmilitantiPCCXi Jinping
Categorii: Știrile zilei