X

Mai mulţi congresmeni americani vor restricţionarea vizelor pentru studenţii şi cercetătorii chinezi

Un grup de congresmeni republicani au introdus marţi un proiect de lege care ar interzice acordarea de vize de studii sau cercetare persoanelor angajate sau sponsorizate de armata chineză, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Textul cere ca administraţia SUA să facă o listă cu instituţiile ştiinţifice afiliate la Armata populară de eliberare din China şi să le interzică accesul la vize tuturor celor care au calitatea de angajat sau primesc sprijin financiar din partea acestor instituţii.

Citeşte şi: Fiul lui Trump a acceptat să fie audiat în Senatul american

Proiectul de lege a fost introdus în contextul în care războiul comercial dintre SUA şi China pare să se intensifice, iar unii oficiali americani se declară îngrijoraţi de eventuale furturi de proprietate intelectuală sau chiar acte de spionaj în care ar putea fi implicaţi cetăţeni chinezi la universităţi şi alte instituţii din Statele Unite.

Alţi oficiali americani, inclusiv din mediul universitar, au avertizat împotriva oricăror măsuri exagerate, subliniind că este important să fie recunoscut rolul important jucat de cercetătorii şi studenţii chinezi în instituţiile din SUA, deşi trebuie conştientizate şi riscurile de securitate.

Citeşte şi: Manifestaţii violente împotriva construirii unei catedrale în Ekaterinburg

Proiectul de lege a fost prezentat de senatorii Chuck Grassley, Tom Cotton, Ted Cruz, Marsha Blackburn şi Josh Hawley, fiind însoţit de unul identic în Camera Reprezentanţilor.

Tags: Camera Reprezentantilorcercetătorichinezicongresmenihuck GrassleyJosh HawleyMarsha BlackburnstudentiSUATed CruzTom Cotton
Categorii: Știrile zilei