Mai mulţi copii din Germania au fost vaccinaţi din greşeală cu un ser neaprobat pentru grupa lor de vârstă

Publicat:

Mai mulţi copii din Germania au fost vaccinaţi din greşeală duminică cu un vaccin împotriva COVID-19 care nu fusese încă aprobat pentru grupa lor de vârstă, au anunţat oficiali locali, relatează dpa, potrivit agerpres.  

La un centru de vaccinare din districtul Olpe din landul Renania de Nord-Westfalia, mai mulţi copii au fost imunizaţi cu vaccinul Moderna. Însă doar vaccinul BioNTech a fost aprobat pentru copii până acum.


Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

“Părinţii copiilor în cauză au fost imediat informaţi despre incident”, au anunţat autorităţile locale.

Părinţii au fost anunţaţi, într-o discuţie cu directorul medical al centrului de vaccinare, că aprobarea pentru administrarea vaccinului Moderna pentru copii este încă în aşteptare din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Până în momentul în care au părăsit centrul de vaccinare, la copii imunizaţi cu Moderna nu au fost observate reacţii adverse.

La solicitarea părinţilor, poliţia a fost sesizată în legătură cu acest incident.

Numărul copiilor implicaţi în incident nu a fost dezvăluit.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

În noiembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului a dat undă verde pentru vaccinul BioNTech pentru copiii începând cu vârsta de 5 ani, fiind primul vaccin aprobat în Uniunea Europeană pentru copiii sub 12 ani.

Copiii imunizaţi anti-COVID primesc doar o treime din doza destinată adulţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.