Mai mulţi copii sunt vinovaţi de incendiile de vegetaţia care pârjolesc Australia

Publicat:

Mai mulţi copii au fost arestaţi şi interogaţi pentru implicarea lor în cel puţin 8 dintre cele 100 de incendii ce devastează două state din estul Australiei, au informat miercuri autorităţile citate de EFE, potrivit agerpres.

“În unele cazuri au fost doar copii care se jucau cu focul şi au pierdut controlul asupra flăcărilor, în alte cazuri focurile au fost aprinse în mod deliberat”, a declarat la o conferinţă de presă comisarul poliţiei din Queensland, Katarina Carroll.


Citeşte şi: Talibanii au ‘sărbătorit’ 9/11 cu o rachetă trasă asupra ministerului Apărării din Kabul

Potrivit agenţiei locale AAP, cel puţin patru copii, dintre care unul de 12 ani, au fost arestaţi şi alţi şase au fost interogaţi în legătură cu mai multe incendii izbucnite în statul Queensland, unde în prezent sunt active circa 73 de focare, agravate de seceta prelungită cu care se confruntă regiunea. Însă, niciunul “nu presupune o ameninţare imediată”, potrivit responsabilei executivului din Queensland, Jackie Trad.

Mai mulţi locuitori din localitatea de coastă Peregian, evacuaţi de ameninţarea flăcărilor, s-au putut întoarce la casele lor dintre care unele au suferite pagube provocate de incendii.

În statul New South Wales, la sud de Queensland, sunt de asemenea active 41 de incendii, care au ars peste 115.000 hectare de vegetaţie.

Până la această dată au fost contabilizate doar pagube materiale şi nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa, deşi cel puţin doi pompieri au suferit arsuri. Echipele de pompieri se luptă în prezent cu flăcările, înainte ca la sfârşitul săptămânii temperaturile să crească peste medie.

Citește și : John Bolton a fost demis din funcție de Donald Trump

Sezonul incendiilor în Australia variază în funcţie de zonă şi de condiţiile meteo, dar în general se înregistrează în timpul verii australe (între lunile decembrie şi martie).

Cele mai grave incendii care au afectat ţara au avut loc la începutul lunii februarie 2009, în statul Victoria (sud-est). Acestea au provocat 173 de morţi şi 414 răniţi şi au ars o suprafaţă de 4.500 de kilometri pătraţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu)

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu) Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă...

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.