Mai mulți europarlamentari se plâng că n-au fost lăsați să intre în Venezuela

Publicat:

Cinci europarlamentari care intenţionau să ajungă în Venezuela la invitaţia lui Juan Guaido, recunoscut de ţările acestora drept preşedinte interimar al Venezuelei, au denunţat duminică refuzul autorităţilor de a-i lăsa să intre pe teritoriul ţării, informează luni AFP, potrivit agerpres.

“Suntem pe cale să fim expulzaţi din Venezuela: ne-au confiscat paşapoartele, nu ni s-a comunicat motivul expulzării şi nici nu am primit vreun document care să justifice de ce suntem trimişi acasă”, a afirmat europarlamentarul care conducea delegaţia, spaniolul Esteban Gonzalez Pons, în imagini video filmate de pe aeroportul Caracas-Maiquetia.


Citește și: SUA își deschid un centru medical militar în Emiratele Arabe Unite

În aceste imagini, înconjurat de alţi europarlamentari, Gonzalez Pons explică faptul că a venit la invitaţia Parlamentului Venezuelei, aflat sub controlul opoziţiei faţă de preşedintele Nicolas Maduro şi prezidat de Juan Guaido.

Toţi europarlamentarii din grup sunt membri ai Partidului Popular European (creştin-democrat, de dreapta): în afară de Gonzalez Pons, olandeza Esther de Lange, portughezul Raulo Rangel, spaniolii Jose Ignacio Salafranca şi Gabriel Mato. Aceştia erau însoţiţi de Juan Salafranca, responsabil al PPE şi specialist în America Latină.

“Suntem prima delegaţie internaţională care întreprindea o vizită la invitaţia preşedintelui interimar Juan Guaido. Problema nu este că nu suntem lăsaţi să intrăm, ci că preşedintele interimar nu este lăsat să aibă întrevederi cu nicio autoritate străină în Venezuela”, a deplâns situaţia europarlamentarul spaniol.

Citește și : Forţele navale iraniene au inaugurat noul submarin capabil să lanseze rachete de croazieră

Aceşti europarlamentari intenţionau să aibă o întrevedere cu Guaido, cu şase zile înainte de 23 februarie, data fixată de opoziţie pentru intrarea de ajutor umanitar pe teritoriul Venezuelei.

“Când într-o ţară un dictator închide ferestrele şi stinge lumina, înseamnă că va trece de la vorbe la fapte. Trăiască Venezuela liberă!”, a declarat Gonzalez Pons, ostil lui Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.