X

Mai mulți militanți au atacat sediul din Tripoli al companiei petroliere de stat din Libia; cel puțin 2 oameni au fost uciși

Mai mulți indivizi înarmați au atacat luni sediul din Tripoli al companiei petroliere de stat din Libia, Companiei Naționale a Petrolului (NOC), ucigând cel puțin doi angajați, iar alți zece au fost răniți, potrivit oficialilor libieni, informează agenția de știri Reuters, scrie agerpres.

Forțele de securitate au anunțat că au recăpătat controlul asupra clădirii situate în centrul capitalei libiene, în cursul luptelor fiind uciși doi atacatori.

Citește și : SUA ameninţă cu sancţiuni magistraţii CPI, în caz că intentează procese unor cetăţeni americani

Niciun grup nu a revendicat încă atacul, în Ministerul de Interne de la Tripoli a transmis că informațiile disponibile par să indice că atacatorii sunt membri ai rețele teroriste Stat Islamic.

Clădirea NOC este acoperită în principal din sticlă, iar un martor a declarat că mai multe persoane au fost rănite de ferestrele sparte.

Forțele de securitate au zdrobit ferestrele, astfel încât personalul să poată scăpa, au spus martorii.

Citește și : John Bolton avertizează că un al treilea atac chimic în Siria va fi urmat de o ripostă mai dură

Tags: angajatilibiamilitantiNOCstat islamictripoli
Categorii: Știrile zilei