Mai mulți miniștri britanici ar putea demisiona dacă premierul May nu va oferi un plan alternativ privind Brexit

Publicat:

Mai mulți miniștri britanici îi vor cere premierului Theresa May să ofere un plan alternativ la propunerile sale privind Brexit și ar putea demisiona dacă șefa Guvernului de la Londra nu acceptă o schimbare în acest sens, relatează cotidianul The Telegraph, citând surse anonime, informează Reuters, potrivit mediafax.

Propunerile Theresei May pe tema privind viitoarele relaţii bilaterale au fost respins de liderii europeni la summitul informal din oraşul austriac Salzburg, aceștia cerând Londrei garanţii privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.


Citește și : Atentat în timpul unei defilări militare în sud-vestul Iranului; mai multe persoane au fost ucise

Theresa May a declarat că negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit sunt “în impas”. “Marea Britanie a tratat Uniunea Europeană doar cu respect şi se aşteaptă la acelaşi lucru. Relaţia bună la finalul acestui proces depinde de acest lucru”, a spus premierul.

Miniștrii vor cere un plan alternativ la ședința de luni a Guvernului, potrivit cotidianului.

The Telegraph a relatat că există “speculații” că Esther McVey, ministrul britanic al Muncii și Pensiilor, au putea demisiona dacă premierul nu va prezenta o nouă propunere.

De asemenea, și Penny Mordaunt, ministrul pentru Dezvoltare internațională, ar putea demisiona, deși câțiva dintre apropiații ei au negat că ar intenționa să demisioneze.

Mordaunt a declarat vineri că atitudinea UE sporește susținerea britanicilor pentru ieșirea din Blocul comunitar, chiar și fără un acord între Londra și UE.

Citește și : Rouhani: Iranul îşi va creşte ‘zi după zi capacităţile defensive’

The Telegraph a mai relatat că este improbabil ca să-și dea demisia și ministrul de Interne, Sajid Javid, un susținător al încheierii unui acord care să permită Marii Britanii să negocieze mai ușor la acorduri comerciale.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.