Oamenii legii au documentat și destructurat activitatea unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației mobile Telegram, cu ramificații în Chișinău și Strășeni.
Citește și: Licitații publice trucate. Șapte persoane reținute, inclusiv un șef de direcție din Chișinău
În urma a două luni de investigații au fost identificați patru tineri cu vârste între 16 și 19 ani, elevi la un colegiu și la un centru de excelență cu profil IT și administrarea afacerilor din capitalǎ, implicați în realizarea drogurilor de tip PVP (sare) și mefedronă.
Cei doi suspecți majori, pentru a-și ascunde activitatea, au angajat doi minori ca și curieri, care distribuiau drogurile către consumatori finali. Aceștia administrau magazinul de pe aplicația Telegram, procurau droguri în cantități angro și le divizau în doze a câte 1 gram, după care le transmiteau minorilor pentru a le plasa în ascunzișuri, de unde erau ridicate de consumatorii finali.
La sfârșitul lunii noiembrie, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul suspecților din Chișinău, ridicând telefoane mobile utilizate pentru gestionarea magazinului online și curierilor, precum și droguri de tip PVP, mefedronă, hașiș și pastile cu efect psihotrop.
Ulterior, au fost reținuți și cei doi minori curieri, asupra cărora s-au găsit telefoane și 50 de pachețele cu droguri de tip PVP. În total, au fost confiscate droguri în valoare aproximativă de 200.000 de lei. Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă vinovăția lor va fi dovedită în instanță, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea între 7 și 15 ani.












