Mai mulți oficiali europeni, așteptați la Chișinău în perioada 10-12 iunie. Restricții de circulație în anumite locuri publice

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi restricționat temporar în perioada 10-12 iunie, în contextul vizitelor oficiale la Chișinău ale mai multor oficiali europeni, transmite IPN.

Autoritățile locale informează că, începând de marți dimineață, ora 08:00, și până joi, ora 20:00, accesul va fi limitat temporar în anumite zone din centrul orașului, precum și pe arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Primăria precizează că, în acest interval, în zonele pe unde se vor deplasa coloanele oficiale, este interzisă desfășurarea manifestațiilor de masă, a întrunirilor publice, precum și organizarea lucrărilor edilitare.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îl va găzdui marți, la Chișinău, pe președintele României, Nicușor Dan, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Ceremonia oficială de întâmpinare va avea loc la ora 13:40, iar la ora 15:10 cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

În zilele următoare, la Chișinău sunt așteptați premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și ministra de externe a Sloveniei, Tanja Fajon.

This post was last modified on 09/06/2025 19:07 19:07

Tags: chisinau
Social