Mai mulţi pomicultori, arestaţi în Spania după ce au folosit puţuri ilegale în contextul unei secete prelungite

Publicat:

Un număr de 26 de persoane au fost arestate după ce au săpat în mod ilegal puţuri folosite pentru creşterea fructelor tropicale cum ar fi avocado şi mango în sudul Spaniei, regiune afectată de o secetă prelungită, a precizat poliţia marţi, potrivit Reuters, scrie agerpres

Pe parcursul unei investigaţii care a durat patru ani, autorităţile au descoperit peste 250 de fântâni, puţuri şi bazine spate ilegal în regiunea Axarquia din Andaluzia, care este afectată de secetă din 2021.


Citește și : China îl expulzează pe consulul Canadei de la Shanghai

Spania este cel mai mare producător din Europa de fructe tropicale, care necesită cantităţi mari de apă. Producătorii estimează o scădere a producţiei de avocado cu 25% anul acesta din cauza temperaturilor ridicate şi a lipsei precipitaţiilor.

Suspecţii sunt investigaţi pentru folosirea ilegală a apelor publice şi pentru o presupusă folosire frauduloasă a apei în scopul irigării recoltelor subtropicale, a spus poliţia.

Autorităţile nu au precizat dacă cei arestaţi erau cultivatori comerciali sau practicanţi ai agriculturii de subzistenţă.

Absenţa precipitaţiilor a făcut ca gestionarea rezervelor de apă să fie în centrul atenţiei în Spania, în special în regiunea mlăştinoasă Donana, o rezervaţie naturală care se află tot în Andaluzia şi care este periclitată de schimbările climatice, precum şi de irigările ilegale la fermele de căpşuni din apropiere.

Spania a înregistrat cel mai secetos şi cel mai călduros aprilie de la începutul arhivei meteorologice, potrivit agenţiei meteo a Spaniei, AEMET. Nivelul mediu al apei în bazinele din Catalonia şi Andaluzia – zonele cel mai grav afectate – este de circa 25%.

În Catalonia, nord-estul Spaniei, fermierii au organizat marţi un protest în tractoare în mai multe oraşe, solicitând ajutor guvernamental pentru a face faţă impactului secetei.

Sindicatul fermierilor Unio de Pagesos presează autorităţile pentru a oferi subvenţii, stimulente fiscale şi salariale, precum şi modernizarea de urgenţă a reţelei pentru a garanta o rezervă minimă de apă fermierilor.

Citește și : Biden sare în ajutorul scenariştilor de la Hollywood

Fermierul Josep Andreu Cortina, de 35 de ani, a declarat pentru Reuters că, potrivit estimărilor sale, doar circa 2% din producţia sa va fi adecvată pentru comercializare anul acesta din cauza penuriei de apă.

Autorităţile ”nu implementează măsuri pentru a ajuta sectorul să combată seceta”, a spus el în timpul unui protest în oraşul Lleida, la circa 150 de kilometri de Barcelona.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.