X

Mai mulţi prezentatori de la Fox News au intrat în carantină

Mai mulţi prezentatori ai televiziunii americane Fox News au fost trimişi în carantină după ce un pasager dintr-un avion cu care călătoriseră a fost depistat ca purtător de coronavirus, transmite marţi dpa, care preia informaţii din New York Times, relatează şi potrivit agerpres.

Principalul prezentator politic al canalului prin cablu, Bret Baier, a confirmat luni că a luat cursa aeriană respectivă, de la Nashville la New York, după dezbaterea de săptămâna trecută a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din SUA. ‘Luăm toate măsurile de precauţie’, a declarat el într-o emisiune de radio, precizând că săptămâna aceasta va lucra de acasă.

Citeşte şi: Amy Coney Barrett, aleasa lui Trump, a fost confirmată la Curtea Supremă a SUA

New York Times a scris că au mai fost expuşi în acelaşi mod preşedintele reţelei Fox, Jay Wallace, prezentatoarea emisiunii ‘The Story’ (Povestea), Martha MacCallum, şi doi dintre prezentatorii emisiunii ‘The Five’ (Cei cinci), Dana Perino şi Juan Williams. Cu toţii ar urma să lucreze în regim de telemuncă până când rezultatele a trei teste consecutive vor fi negative, susţine cotidianul Washington Post.

Toţi cei aflaţi la bordul avionului unde s-a raportat cazul de coronavirus au primit instrucţiuni să îşi facă teste, însă deocamdată nu este clar dacă au primit rezultatele.

Citeşte şi: Un copil de trei ani a murit chiar de ziua lui jucându-se cu o armă de foc

Un purtător de cuvânt al Fox News, contactat de Daily News, a refuzat să răspundă la orice întrebări, invocând ‘nevoia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor despre sănătatea persoanelor particulare’. Baier şi MacCallum ar trebui să prezinte alegerile din 3 noiembrie, dar reţeaua nu a dorit să răspundă la întrebarea dacă va mai fi posibil aranjamentul respectiv.

‘În următoarea săptămână este vital să fim în continuare vigilenţi’, a avertizat directoarea generală a Fox News Media, Suzanne Scott, într-o notă trimisă personalului, obţinută de publicaţia TheWrap. ‘În acest scop, vom reduce în continuare numărul de angajaţi din clădirile noastre şi vom lucra virtual oriunde se poate, toată săptămâna. Ştim că aceste alegeri vor fi nemaipomenite şi va fi pasionant să fim martori direcţi, dar numai angajaţilor cu roluri esenţiale în producţia din seara respectivă li se va permite să lucreze (de la sediul din New York)’, le-a comunicat ea subordonaţilor. 

Tags: Bret BaiercarantinacoronavirusDana PerinoFox NewsJay WallaceJuan WilliamsMartha MacCallumNashvillenew yorkSUA
Categorii: Știrile zilei