X

Mai puţin de 4% dintre migranţii ajunși în Italia au coronavirus

Mai puţin de 4% dintre migranţii care au ajuns pe mare în Italia pe timpul verii au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, a declarat joi într-un interviu ministrul italian de Interne, Luciana Lamorgese, relatează dpa, potrivit agerpres.

O creştere recentă a numărului de migranţi sosiţi pe mare în Italia a atras critici din partea liderului opoziţiei de dreapta Matteo Salvini, care consideră migranţii ilegali ca fiind o ameninţare pentru ordinea publică şi potenţiali purtători de coronavirus.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

“De la 1 iunie până la 26 august am realizat 6.371 de teste în rândul migranţilor care au sosit în Sicilia, procentul celor testaţi pozitiv fiind de 3,98%”, a declarat Luciana Lamorgese pentru ziarul Il Foglio.

Testarea pentru COVID-19 şi o perioadă de carantină de două săptămâni sunt obligatorii pentru toţi migranţii care intră în ţară. Cele două săptămâni sunt adeseori petrecute pe feriboturi aflate în larg şi închiriate în acest scop de către guvernul italian.

Potrivit Ministerului de Interne, Italia a înregistrat un număr de 14.220 de migranţi sosiţi pe mare în perioada iunie-august, o creştere de patru ori faţă de numărul de 3.573 înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Creşterea se înregistrează în principal ca urmare a sosirilor din Tunisia, a precizat ministerul italian, solicitând intensificarea eforturilor de relocare a migranţilor către alte state ale Uniunii Europene.

Ea a afirmat că doar 689 de migranţi au fost relocaţi din Italia în urma unui acord încheiat la Malta în septembrie 2019, dintre care 369 în Franţa şi 238 în Germania.

Ministrul Lamorgese a afirmat că susţine ideea de tăiere a fondurilor UE către ţări care refuză să primească migranţi, precum cele din Grupul de la Visegrad, din care fac parte Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

Tags: coronaviruscovid-19frantagermaniagrupul de la visegraditaliaLuciana LamorgeseMaltaMatteo SalvinimigrantiSiciliaTunisiaUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora