X

Maia Sandu a avut consultări cu partidele parlamentare din R.Moldova: ‘În câteva zile voi veni cu o soluţie’

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat luni după-amiază, la finalul consultărilor cu formaţiunile parlamentare, că în câteva zile va veni cu o soluţie pentru ca statul să poată ieşi din impas, transmite Deschide.md., potrivit agerpres.

“Am constatat că nicio formaţiune nu îşi asumă deschis că face parte din vreo majoritate şi, respectiv, să poată propune un guvern. De asemenea am constatat că pledează pentru alegeri anticipate, cu diferenţe de nuanţe. Sunt de acord că parlamentul trebuie dizolvat. Acest deziderat, necesitatea anticipatelor, este împărtăşită şi de cetăţenii Republicii Moldova. Cetăţenii spun că vor dreptul să aleagă un parlament care să-i reprezinte, fiind dezgustaţi de traseismul politic, acţiunile unor formaţiuni din ultimele săptămâni care blochează asistenţa externă, care fac dificilă viaţa cetăţenilor, în loc să contribuie la bunăstare. Pornind de la discuţiile pe care am avut, voi veni în câteva zile cu soluţia pe care o văd eu pentru a ieşi din impas”, a declarat Maia Sandu.

Citeşte şi: Peste 10 milioane de mexicani au rămas fără curent

Maia Sandu a avut pe parcursul zilei de luni consultări cu fracţiunile PSRM, PAS, Platforma DA, PDM, “Pentru Moldova” şi “Pro Moldova”, după ce guvernul de la Chişinău a demisionat, iar premierul Ion Chicu a anunţat că va asigura interimatul funcţiei doar până la data de 31 decembrie 2020.

Citeşte şi: MASACRU marca ELN în Columbia! Cinci oameni au fost ucişi, printre care şi un copil de 3 ani

Tags: "Pentru Moldova"chisinauIon ChicuMaia SanduPASPDMPlatforma DAPro-MoldovaPSRMrepublica moldova
Categorii: Externe