Maia Sandu a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al SUA

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al SUA, Daniela DiPierro, în cadrul căreia a discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, informează un comunicat al preşedinţiei Republicii Moldova.

De asemenea, în cadrul întrevederii a fost subliniat sprijinul constant al Statelor Unite pentru Republica Moldova, inclusiv în domeniul securităţii, al dezvoltării economice şi al securităţii energetice. S-a discutat şi despre colaborarea în domeniul combaterii ameninţărilor hibride.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Preşedinta Maia Sandu şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia activă a Statelor Unite în procesul de modernizare a Republicii Moldova şi dorinţa de a avansa spre un parteneriat strategic mai profund.

Întrevederea a subliniat importanţa continuităţii sprijinului american, inclusiv în contextul tranziţiei către noua administraţie din SUA, adaugă comunicatul.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

This post was last modified on 28/11/2024 18:42 18:42

Tags: Maia Sandu
Politică