Maia Sandu a comemorat victimele Holocaustului la Chișinău

Maia Sandu a comemorat victimele Holocaustului la Chișinău

„Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, este nevoie, în toată lumea, de un efort colectiv pentru ca ura, bigotismul și prejudecățile să nu mai reușească să prindă rădăcini – pentru că ele sunt sursele răului care se transformă în crime monstruoase”. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, în cadrul evenimentului de comemorare a victimelor Holocaustului care a avut loc astăzi la Chișinău, transmite voceabasarabiei.md

În cadrul discursului său, șefa statului a subliniat că „pentru țara noastră, tragedia poporului evreu, a romilor și a tuturor celorlalți care au suferit pe acest pământ în timpul Holocaustului este și va fi întotdeauna o rană adâncă”.

Maia Sandu a comemorat victimele Holocaustului la Chișinău

„Aceste comunități, care au trecut prin încercări de neimaginat, sunt parte integrantă din istoria noastră și reprezintă modele de reziliență și curaj în fața adversității.  Avem datoria de a proteja și de a onora aceste comunități, de a le îmbrățișa contribuția la țesutul nostru social și cultural și de a menține vie memoria destinelor frânte în numele unei ideologii care nega dreptul la viață doar pentru „vina” de a fi diferit. Lucrurile tragice care s-au întâmplat pe pământul nostru sunt despre noi toți. Cerem iertare tuturor celor care au pătimit în casele lor și în casa noastră comună. Asumându-ni-le, avem șansa închiderii unor răni și deschiderii unui viitor al bunei înțelegeri și al păcii”, a declarat Maia Sandu.

Citeşte şi: UE ajută R. Moldova să facă față atacurilor hibride ale Rusiei – Stiripesurse.md

Totodată, șefa statului și-a reiterat angajamentul de a combate orice manifestare antisemită, xenofobă, rasistă sau discriminatorie de orice fel.

Maia Sandu a comemorat victimele Holocaustului la Chișinău

„Aducem, așadar, astăzi un pios omagiu celor care au avut de suferit și ne reînnoim angajamentul că nu vom cruța niciun efort în a construi o societate bazată pe respect reciproc, înțelegere, empatie și diversitate, așa cum trebuie să fim și mai fermi în a combate orice manifestare antisemită, xenofobă, rasistă sau discriminatorie de orice fel. Nu vom putea păstra Holocaustul în conștiința noastră colectivă dacă nu facem, ca societate, un efort să consolidăm cultura memoriei în forme cât mai diverse și cât mai accesibile, inclusiv noilor generații”, a mai declarat Maia Sandu.

Menționăm că ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului în care au fost uciși milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia pe 27 ianuarie 1945. Nici până astăzi nu este cunoscut exact numărul evreilor și al romilor omorâți în holocaust. Cifra pronunțată cel mai des de către istorici este de peste șase milioane de oameni, dintre care 1,5 milioane erau copii.

Tags: chisinauholocaustMaia Sandu
Știrile zilei