Maia Sandu a discutat cu premierul Norvegiei despre ameninţările de securitate

Publicat:

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat, la Munchen, cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, despre ameninţările de securitate care vizează ţara şi regiunea. ”I-am mulţumit pentru sprijinul acordat dee ţara sa prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilităţii energetice”, a afirmat Maia Sandu , scrie news.ro .

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat în cadrul Conferinţei de la München despre efectele directe ale războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova. Şefa statului a menţionat că acestea se fac resimţite îndeosebi în sfera energetică, însă ţara sa reuşeşte să facă faţă acestor provocări cu ajutorul partenerilor, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Preşedinţia Republicii Moldova.


Citește și : Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria trece de 45.000 de morți

”La München, am discutat cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, căruia i-am mulţumit în special pentru sprijinul acordat de către ţara sa prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilităţii energetice pentru a oferi compensaţii cetăţenilor noştri. La fel, am discutat şi despre ameninţările de securitate la adresa noastră şi din regiune”, a arătat Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.