Maia Sandu a numit cinci noi judecători la CSJ

Judecătorii Ana Cucerescu și Sergiu Stratan au fost numiți la Curtea Supremă de Justiție. Președintele Maia Sandu a semnat decretul de numire a celor doi, împreună cu alți trei magistrați, transmite IPN.

Magistratul Ana Cucerescu este cunoscută pentru examinarea mai multor dosare penale de rezonanță, printre care și cel în care a fost condamnată bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul. De asemenea, judecătorul a făcut parte din completul condus de Sergiu Stratan, noul judecător numit la CSJ, care l-a condamnat pe Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”.

Potrivit decretului, în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție au mai fost numiți Elena Croitor, Gheorghe Stratulat și Alexandru Negru.

Alexandru Negru a examinat și el mai multe dosare de rezonanță. El este judecător-raportor în dosarul „Sacoșa Neagră”, fiind detașat temporar la CSJ. De asemenea, a făcut parte din completul care a examinat dosarul în care a fost condamnată fosta deputată Irina Lozovan, dosarul „Parcările cu plată”, în care a fost vizat fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, precum și cauze conexe dosarului „Frauda bancară”.

Noii judecători își vor începe activitatea odată cu intrarea în vigoare a decretului, respectiv la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Actul poate fi contestat la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ.

This post was last modified on 07/07/2026 11:28 11:28

Tags: Ana CucerescuCurtea Supremă de Justiţie (CSJ)Sergiu Stratan
Justiţie