X

Maia Sandu apelează la emoţiile moldovenilor: ‘Mă uit în ochii dumneavoastră şi vă spun că voi lupta cu toate armele împotriva corupţiei’

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, pro-europeana Maia Sandu, şi-a canalizat discursul din ultima zi de campanie electorală de dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe teme de luptă împotriva corupţiei, relatează agerpres.

Sandu a cerut, într-o conferinţă de presă susţinută alături de membrii echipei sale, încrederea alegătorilor la scrutinul de duminică, subliniind că are nevoie de “un mandat puternic” pentru a câştiga lupta cu corupţia. Ea a spus că, dacă va fi învestită în funcţie, va “lupta cu toate armele împotriva corupţiei şi a hoţiei”.

Citeşte şi: NU există ‘nicio dovadă’ de buletine de vot pierdute sau modificate în alegerile din SUA

“Politica, modul în care aceasta este făcută, poate fi dezgustătoare. Practicile murdare ale unor politicieni, care rămân nepedepsite, corupţia care îi îmbogăţeşte pe cei puţini şi în detrimentul celor mulţi, toate acestea şi mult altele pot fi dezgustătoare, însă tot prin politică toate acestea se pot schimba. Şi se vor schimba. Ca să existe, corupţia are nevoie de complicitatea statului. Dacă statul nu mai oferă protecţie hoţilor, atunci corupţia dispare, de la cele mai înalte nivele. Prin votul dumneavoastră de duminică, vom alege ca statul să nu mai apere hoţii, ci să lucreze pentru oameni. Mă uit în ochii dumneavoastră şi vă spun că voi lupta cu toate armele împotriva corupţiei şi a hoţiei. De aceea vă cer votul, pentru că am nevoie de un mandat puternic, am nevoie de puterea voastră, de puterea tuturor oamenilor buni pentru a câştiga această luptă”, a afirmat Maia Sandu.

De asemenea, liderul PAS a spus că, după 15 noiembrie, “corupţia va fi înlocuită cu transparenţa”, “cumetrismul va fi înlocuit de competenţă”, iar “minciunile şi manipularea vor fi înlocuite de adevăr”.

Maia Sandu i-a avertizat din nou pe “cei care vor să fraudeze aceste alegeri”, în special pe deputaţii socialişti, dar şi pe funcţionarii din sistemul bugetar, că nu vor rămâne nepedepsiţi.

Citeşte şi: Americanii NU mai au voie să investească în companii militare chineze

“Cunoaşteţi foarte bine din exemple mai vechi, dar şi din istorii recente că cei care fraudează alegerile nu au niciun viitor. Plahotniuc este fugar şi a fugit abandonându-i pe toţi cei care l-au protejat. Igor Dodon va face la fel, iar voi veţi rămâne responsabili pentru fraudele la care aţi participat de dragul lui Igor Dodon”, a transmis Sandu.

Maia Sandu îl va avea contracandidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică pe actualul preşedinte, Igor Dodon. În primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.

Tags: Acţiune şi Solidaritate (PAS)alegerichisinauigor dodonMaia Sandurepublica moldova
Categorii: Diaspora