
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că viitorul european al Moldovei este „inseparabil” de cel al Ucrainei, subliniind că „îi datorăm pacea noastră”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru publicația germană Der Standard.
Șefa statului a reconfirmat obiectivul de aderare la Uniunea Europeană până în 2030 și a precizat că evaluarea pregătirii Republicii Moldova ar putea fi finalizată până în septembrie 2025, ceea ce va permite începerea negocierilor de aderare.
„Colaborarea cu instituțiile europene și sprijinul statelor membre decurge foarte bine. Suntem gata să deschidem negocierile pe primele capitole și sperăm ca voința politică să continue și după alegerile parlamentare din toamnă”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată despre o posibilă separare a traseelor de aderare ale Moldovei și Ucrainei, președinta a reafirmat solidaritatea cu țara vecină: „Da, vrem să aderăm împreună la UE”. Totodată, Sandu a punctat că „o Moldovă democratică și o Ucraină democratică contribuie la securitatea continentului”.
Declarațiile vin în contextul în care vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a sugerat recent că Republica Moldova ar putea urma un traseu individual în procesul de aderare.