X

Maia Sandu, discurs despre pace în Elveția la Summitul dedicat Ucrainei. La ce s-a referit

Maia Sandu, discurs despre pace în Elveția la Summitul dedicat Ucrainei. La ce s-a referit

Șefa statului, Maia Sandu, a ținut un discurs la Summitul pentru pace în Ucraina, unde a vorbit despre securitatea în regiune și consolidarea eforturilor pentru asigurarea păcii, scrie voceabasarabiei.md.

Maia Sandu a participat la summit alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și președinta Elveției, Viola Amherd, gazda evenimentului.

Șefa statului a menționat că, în Elveția, împreună cu liderii din 100 de țări și organizații internaționale discută despre cum să fie restabilită pacea în Europa.

Citește și: Maia Sandu, la summitul din Elveția: ‘Noi toți vrem pace. Pacea Ucrainei este pacea Moldovei’

„Pacea nu înseamnă capitulare în fața agresorului, renunțare la apărarea propriilor cetățeni sau acceptarea ocupației străine. Pacea este când copiii se joacă și nu sunt bombardați sau răpiți; mamele și tații se bucură alături de copiii lor, nu plâng la mormintele acestora; școlile și spitalele se construiesc, nu sunt distruse”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Șefa statului a mai specificat că pacea e atunci când granițele sunt respectate, iar fiecare popor își decide propria soartă. „Pacea în Ucraina înseamnă și pacea în Moldova. Pacea noastră a tuturor”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Tags: Maia Sandusummitucraina
Social