Maia Sandu, Dorin Recean și Nicu Popescu se află în discuții intense cu liderii din UE

Publicat:

Maia Sandu, Dorin Recean și Nicu Popescu se află în discuții intense cu liderii din UE

Diplomația de la Chișinău depune tot mai multe eforturi concentrate pe plan extern, pentru a promova mesajul de integrare europeană a Republicii Moldova.

În contextul în care au rămas zile numărate până la reuniunea Consiliului European de la mijloc de decembrie. Atunci se va decide asupra subiectului privind deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, transmite deschide.md.


Citeşte şi: Dodon compară Guvernul cu un dependent de droguri – Stiripesurse.md

În acest sens sunt antrenate toate forțele diplomatice și politice, începând cu președintele Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul de Externe, Nicu Popescu. O spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a subliniat ce acțiuni întreprind autoritățile de la Chișinău în sensul obținerii unui vot favorabil de la șefii de state membre ale UE.

Maia Sandu, Dorin Recean și Nicu Popescu se află în discuții intense cu liderii din UE

„Chișinăul continuă acțiunea diplomatică în comunicarea cu oficialii europeni, care urmează să dezbată chestiunea deschiderii negocierilor săptămâna viitoare. Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și șeful diplomației moldovene Nicu Popescu poartă discuții cu oficialii de rang înalt ai tuturor statelor membre ale UE, pentru a promova importanța lansării negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană. Președinta a vorbit cu președintele Regatului Belgiei, Alexander de Croo, cu premierul Irlandei, Leo Varadkar, cu prim ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, iar premierul Dorin Recean a vorbit cu omologul său slovac, Robert Fico.

Maia Sandu, Dorin Recean și Nicu Popescu se află în discuții intense cu liderii din UE

Totodată vicepremierul Nicu Popescu a discutat cu omologii săi din: România – Luminița Odobescu, cu Élisabeth Borne din Franta, cu Alexander Schallenberg din Austria, cu Bert Koenders din Regatul Țărilor de Jos, cu Tobias Billström din Suedia, cu José Manuel Albares din Spania, cu Péter Szijjártó din Ungaria, cu Jean Asselborn din Luxemburg, dar și a coordonat agenda comună cu partenerii ucraineni, având o conversatie cu Olga Stefanișina”, a declarat Daniel Vodă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, tot acest efort diplomatic este unul foarte concentrat, prin care autoritățile de la Chișinău promovează parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani au posibilitatea să...

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat vineri o nouă serie de...

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată...

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran Gardienii au bătut femeile deținute în confruntările care au izbucnit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.