Maia Sandu, după sancţiuni anunţate de Regatul Unit: ‘Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova’

Publicat:

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat vineri noile sancţiuni anunţate de Regatul Unit împotriva a 30 de persoane din întreaga lume, “care au comis abuzuri grave”, precizând că printre ei se numără şi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, potrivit agerpres.  

“Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova. Astăzi, Ministrul de Externe britanic a făcut publică o listă ce vizează 30 de indivizi din întreaga lume, care au comis abuzuri grave. Pe această listă sunt incluşi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, ca persone implicate în acte grave de corupţie şi finanţare ilegală. Toate activele în proprietatea acestor indivizi, aflate pe teritoriul Regatului Unit şi teritoriile care-i aparţin, vor fi blocate şi le va fi interzis accesul în această ţară”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

“Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se alătură, astfel, ţărilor care sprijină eforturile noastre anticorupţie. Suntem recunoscători pentru această decizie, anunţată chiar de Ziua internaţională împotriva corupţiei. Le mulţumesc tuturor partenerilor noştri externi pentru cooperare şi sprijin în lupta noastră cu corupţii care ne-au prejudiciat statul şi cetăţenii”, a adăugat preşedinta Republicii Moldova.

Regatul Unit a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 30 de indivizi din întreaga lume, descrişi ca ”personaje politice corupte, autori ai unor încălcări ale drepturilor omului şi ai unor acte de violenţă sexuală legate de un conflict”. Printre regimurile vizate se numără cele din Mali, Sudanul, de Sud, Myanmar, Iran sau Rusia, sancţiunile fiind adoptate în virtutea legislaţiei britanice privind drepturile omului şi combaterea corupţiei, transmite Reuters.

Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor sunt incluşi la capitolul “personaje politice corupte”.

Plahotniuc este prezentat ca “om de afaceri şi fost politician”, care “a fugit de justiţia din Moldova” şi care “este implicat în capturarea şi coruperea instituţiilor de stat din Moldova”.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

Şor este prezentat ca “preşedinte al Partidului Şor din Moldova” şi o persoană care “ar fi fost implicată în scandalul din 2014 privind frauda bancară din Moldova”, fiind de asemenea “acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura poziţia de preşedinte al Băncii de Economii în 2014”.

Noul regim de sancţiuni al Londrei a fost adoptat în coordonare cu parteneri internaţionali pentru a marca Ziua Internaţională a Anticorupţiei şi Drepturilor Omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.