Maia Sandu este nemulţumită de cum se desfășoară procesul de Vetting

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, afirmă că finalizarea procesului de curățare a justiției și profesionalizarea sistemului judiciar depind de rezultatul alegerilor parlamentare.

În cadrul unei emisiuni, șefa statului a subliniat că nu este mulțumită de modul în care se desfășoară procesul de evaluare extraordinară (Vetting) a judecătorilor și procurorilor, deși rezultatele încep să se vadă, transmite infotag.md.

Citeşte şi: Un moldovean riscă închisoare pe viață în Rusia – Stiripesurse.md

„Curățarea sistemului este în curs. Aproape 140 de judecători au părăsit funcția în ultimii patru ani. Nu spun că toți au plecat din cauza problemelor de integritate, dar majoritatea – da. Procesul nu s-a încheiat. Trebuie să fie dus până la capăt. Și același lucru trebuie făcut și în procuratură”, a subliniat președintele.

Întrebată cine împiedică reforma justiției – oamenii sau sistemul –, Sandu a răspuns: „Sistemul sunt oamenii care lucrează în el”.

„Nu spun că toți sunt răi. Există mulți oameni onești. Dar ei sunt supuși presiunilor, șantajului. Unii politicieni îi amenință direct că vor ajunge la putere și se vor răzbuna. Avem nevoie ca procurorii și judecătorii să dea dovadă de curaj, pentru că deciziile nu sunt ușoare”, a conchis șefa statului.

This post was last modified on 13/05/2025 14:09 14:09

Tags: Comisia VettingMaia Sandu
Categorii: JustiţieȘtirile zilei