X

Maia Sandu i-a primit pe dansatorii care au uimit întreaga Românie

Maia Sandu i-a primit pe dansatorii care au uimit întreaga Românie

Șefa statului i-a cunoscut, la Președinție, pe „Hecenii”, tinerii dansatori din Heciul-Nou, Sângerei, care au devenit virali în aceste zile pe toate rețelele de socializare după ce au făcut senzație la o emisiune din România. Președinta i-a felicitat pentru prestația lor debordantă de energie, de pasiune și vitalitate, care a fermecat milioane de oameni. 

Maia Sandu i-a primit pe dansatorii care au uimit întreaga Românie

„A fost pentru noi un dans pe viață și pe moarte în cel mai adevărat sens al cuvântului, de asta am dat tot ce am putut pe acea scenă”, a mărturisit conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaș. Chiar dacă „Hecenii” există deja de 13 ani și a format până acum generații întregi de dansatori, riscau să rămână fără sală de repetiții. Președinta s-a arătat impresionată de dăruirea, dedicația și determinarea lor de a lupta pentru existență, pentru performanță și pentru visul de a-și duce bunul nume în întreaga lume.

Vezi şi: Iranul îi acuză pe americani că au aprobat atacul asupra consulatului la Damasc – VIDEO – Stiripesurse.md

„Am foarte multă admirație și pentru conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaș, fost discipol al reputatului coregraf Ion Sambriș, cel care a stat la baza „Hecenilor”. Omul sfințește locul, spune înțelepciunea populară și Dionisie este un adevărat exemplu de om care, în pofida faptului că face și el naveta săptămânal, iar în ultimul an muncește chiar și fără a fi salarizat, reușește să producă și să mențină în inima copiilor săi acea scânteie de pasiune de la care pornește totul. Astfel de oameni sunt adevărații ambasadori ai țării noastre și este vital să-i susținem și să-i prețuim”, a mai spus Președinta Maia Sandu.

Tags: dansatoriDionisie CobilașHeciul-NouMaia SanduSângerei
Cultură și Media