
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks. Printre principalele subiecte abordate s-au numărat pregătirile pentru primul summit Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc pe 4 iulie, la Chișinău, reforma justiției, dar și alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Potrivit Președinției, discuțiile au vizat și stadiul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, întrucât autoritățile de la Chișinău, în cooperare cu cele europene, desfășoară în prezent conformitatea legislației naționale cu cea europeană, potrivit radiochisinau.md.
De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost abordată reforma justiției. Președinta a reiterat, în acest context, că statul va continua să consolideze un sistem judiciar corect și eficient, în beneficiul cetățenilor.
În perspectiva alegerilor parlamentare din această toamnă, a fost abordat și riscul ingerințelor externe și al tentativelor de manipulare a alegerilor. Maia Sandu a subliniat importanța desfășurării unui scrutin liber de ingerințe străine, „astfel încât cetățenii moldoveni să-și decidă viitorul în mod liber și democratic”.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
Potrivit sursei citate, acest nou format de dialog va deveni unul regulat, marcând trecerea la o nouă etapă în parcursul de integrare europeană.
This post was last modified on 18/06/2025 18:23 18:23