Maia Sandu la deschiderea Zilei Naționale a Vinului: ‘Vinul nostru cucerește lumea’

Publicat:

„Vinul nostru cucerește lumea”, a declarat președinta Maia Sandu la deschiderea Zilei Naționale a Vinului, adăugând că doar în primele 7 luni ale acestui an exporturile au crescut cu 34%, iar vinurile moldovenești au ajuns în peste 75 de țări ale lumii.

Totodată, șefa statului a menționat că astăzi Republica Moldova exportă de 5 ori mai mult vin în Uniunea Europeană, decât în anul 2012.


Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

„Vinul nostru cucerește lumea. Sloganul acestei ediții reflectă una dintre cele mai bune vești pe care le-a adus anul 2023 pentru vinificatorii noștri. Numai în primele 7 luni ale acestui an exporturile au crescut cu 34%, iar vinurile noastre au ajuns în peste 75 de țări. Am convingerea că producătorii noștri vor reuși să pătrundă și pe alte piețe. Vreau să vă asigur că veți beneficia de sprijinul instituțiilor responsabile de promovarea acestei ramuri atât de importante pentru economia noastră”, a declarat Maia Sandu.

În ultimii 10 ani, tehnologia de producere a vinului s-a redimensionat, s-a revoluționat și s-a schimbat în totalitate, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

„Republica Moldova este una dintre cele 20 de state de pe glob care este recunoscută ca un producător de vin de calitate. Ocupăm locul 14 pe glob ca și țară exportatoare. Țara noastră are cea mai mare densitate de viță-de-vie, reieșind din suprafața noastră și din numărul de cetățeni. Avem 68 de vinării înregistrate în Registrul Vitivinicol, avem 59 de mii de hectare înregistrate în Registrul Vitivinicol de suprafețe de vie tehnică și soiuri de masă, avem 1690 de hectare de soiuri autohtone, din care 1140 de hectare sunt soiuri de selecție moldovenească”, a menționat Vladimir Bolea.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, ministrul Agriculturii a anunțat că acum câteva zile a fost luată decizia de a organiza, în 2025, cel mai mare congres al tuturor vinificatorilor și viticultorilor din Republica Moldova.

Menționăm că ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului va aduna aproximativ o sută de vinificatori, reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul nostru cucerește lumea”. Evenimentul are loc în perioada 7-8 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila Momente de groază, aseară, în Brăila. Un medic...

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri Radu Marian, deputat PAS, a scris că actualul guvern a construit de trei...

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova Un grup farmaceutic german, cunoscut pentru portofoliul său impresionant în oncologie, hematologie, urologie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.