X

Maia Sandu, la Forumul Mass-Media: Presa liberă este un mijloc eficient de combatere a propagandei și dezinformării

Maia Sandu a participat astăzi, 4 decembrie, la cea de-a opta ediție a Forumului Mass-Media, unde a felicitat jurnaliștii pentru rezultatul foarte bun obținut în clasamentul privind libertatea presei în lume. Republica Moldova s-a clasat pe locul 28 din 180 de țări.

Acest rezultat este o reușită a jurnaliștilor onești, care au muncit cu dăruire pentru a informa obiectiv oamenii, dar și a autorităților, care au făcut eforturi pentru a crea un mediu prielnic pentru libertatea presei.

Citeşte şi: Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pornită pe numele deputatului Nesterovschi

Președintele a menționat că, în ultima perioadă, au fost soluționate mai multe solicitări formulate la forumurile precedente: a fost aprobat Planul național de dezvoltare a domeniului pentru anii 2023-2026 și a fost adoptată o nouă lege care să îmbunătățească accesul la informațiile de interes public. De asemenea, Guvernul a aprobat o decizie prin care Ministerul Culturii a preluat competența de coordonare a politicilor publice în domeniul mass-media.

În același timp, șefa statului a subliniat că încă mai este mult de lucru pentru a pune bazele educației pentru media, astfel încât fiecare cetățean să fie capabil să deosebească informațiile veridice de falsuri și să nu se lase manipulat.

Citeşte şi: România, principala destinație a mărfurilor moldovenești

„Libertatea presei reprezintă un element-cheie al democrației. Presa liberă este și un mijloc eficient de combatere a propagandei și dezinformării, deosebit de periculoase în contextul atacurilor hibride. Le mulțumesc celor care muncesc cu dăruire pentru a informa obiectiv oamenii. Suntem determinați să muncim împreună să protejăm spațiul informațional și să asigurăm un mediu prielnic pentru munca jurnaliștilor onești”, a declarat Maia Sandu.

Tags: democratieMaia Sandumass-mediaMoldova
Categorii: PoliticăȘtirile zilei