Maia Sandu, la Nisa: Moldova se apropie de Uniunea Europeană

Publicat:

Maia Sandu, la Nisa: Moldova se apropie de Uniunea Europeană

Președinta Maia Sandu a declarat că „Moldova se schimbă spre bine și se apropie de Uniunea Europeană”, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții diasporei moldovenești la Nisa.

„La Nisa, am venit cu vești bune pentru comunitatea moldovenilor din Franța: am finalizat negocierile unui Acord cu Franța pentru conversia permiselor de conducere. În câteva luni, cetățenii moldoveni din Franța vor putea preschimba în documente franceze permisele moldovenești eliberate după 2020”, a notat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook, potrivit democracy.md.


Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Totodată, șefa statului a subliniat că „interesele cetățenilor, fie acasă, fie în diasporă, sunt o prioritate a politicii externe și reprezintă un subiect principal în discuțiile cu liderii altor țări”.

„În sudul Franței, am găsit o comunitate călduroasă și muncitoare. Cetățenii noștri sunt cunoscuți ca oameni de treabă. Ei reușesc în Franța, dar duc dorul de casă: își doresc mai multe zboruri directe și accesibile, dar și să revină acasă pentru a fi mai aproape de părinți, iar copiii de bunici. Le-am povestit despre eforturile noastre, despre investițiile în satele noastre, drumuri, linii electrice, spitale și educație. Chiar dacă mai avem mult de lucru, Moldova se schimbă în bine și se apropie tot mai mult de Uniunea Europeană. Suntem hotărâți să continuăm acest drum și să asigurăm un viitor mai bun pentru toți cetățenii noștri, oriunde s-ar afla”, a mai notat președinta.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat, stropit cu acid de un necunoscut în parcul central din municipiul Bălți

Un bărbat, stropit cu acid de un necunoscut în parcul central din municipiul Bălți Un bărbat de 50 de ani a suferit arsuri, după ce...

Încă o medalie pentru Moldova: Adil Osmanov aduce și el ‘bronzul’ de la Paris!

Încă o medalie pentru Moldova: Adil Osmanov aduce și el 'bronzul' de la Paris! Încă o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris pentru Republica...

Ucraina are opțiuni mai bune pe front în urma epuizării armelor rusești

Ucraina are opțiuni mai bune pe front în urma epuizării armelor rusești Deși Rusia face progrese limitate în anumite zone ale frontului, până acum nu...

Lucrări tehnice pe barajul Stânca-Costești. Recomandările poliției de Frontieră

Lucrări tehnice pe barajul Stânca-Costești. Recomandările poliției de Frontieră Autoritățile de frontieră atenționează călătorii că marți, 30 iulie, există posibilitatea înregistrării unor timpi crescuți de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.