
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, pe parcursul mandatului președintelui român Klaus Iohannis, țara noastră a beneficiat de sprijin constant din partea României. „Relațiile dintre cele două maluri ale Prutului sunt astăzi mai puternice și mai cuprinzătoare ca oricând”, a menționat Maia Sandu într-un mesaj publicat pe rețelele sociale după demisia președintelui Iohannis, anunțată pe 12 februarie.
Potrivit Maiei Sandu, Republica Moldova a primit ajutor din partea României în mai multe domenii, inclusiv în furnizarea de energie, proiecte de infrastructură locală, în timpul pandemiei, dar și prin construcția de poduri noi. De asemenea, economia Moldovei este mai puternică datorită investițiilor românești, iar multe școli și grădinițe au fost renovate cu sprijinul guvernului de la București.
„Drumul nostru european nu ar fi fost posibil fără susținerea sinceră și necondiționată a României”, a subliniat Maia Sandu.
În data de 10 februarie, Klaus Iohannis a anunțat că demisionează din funcție pentru a preveni o criză politică în România, ca urmare a procedurii de suspendare a președintelui inițiată în Parlamentul României.