
Președinta Maia Sandu a criticat decizia Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) de a promova procurori care au picat de două ori evaluarea externă. Eu cred că e un precedent periculos”, a menționat șefa statului la emisiunea „În profunzime” de la protv.
Președinta a menționat că membrii Comisiei de Vetting au contestat deja în instanță decizia CSP, însă a menționat că explicațiile privind această situație trebuie oferite de Consiliul Superior al Procurorilor, potrivit unimedia.info.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
„Am mai spus că aceste două decizii, pentru că au fost două decizii ale CSP, prin care, după două evaluări negative, respectiv după două decizii consecutive negative, s-a decis totuși promovarea, adică li s-a permis să rămână în sistem. Eu cred că e un precedent periculos.
Eu nu știu cum justifică CSP acest lucru. Am văzut, pe de altă parte, și faptul că membrii comisiei au mers în instanță și au contestat decizia CSP. Dar, evident, se creează o mare problemă, pentru că, dacă doi au reușit să rămână în pofida a două evaluări negative, ce se va întâmpla cu următorii? Nu este clar. Este un precedent periculos, după mine. Dar răspunsurile trebuie să le obțineți de la CSP”, a declarat Maia Sandu.
În luna mai, procurorul anticorupție Andrei Balan a promovat evaluarea externă în urma votului Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Anterior, Comisia de evaluare a procurorilor a emis două rapoarte de nepromovare.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Ulterior, în iunie, procurorul Vasile Plevan, care a picat de două ori testul de integritate etică și financiară, a fost promovat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după ce membrii instituției au respins raportul de nepromovare emis pe numele acestuia.
This post was last modified on 27/06/2026 16:44 16:44