Maia Sandu nu-şi ascunde satisfacţia după închiderea lui Plahotniuc: Până şi infractorii care păreau invincibili ajung în faţa justiţiei

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a manifestat, joi, satisfacţia faţă de extrădarea oligarhului Vlad Plahotniuc.

Lidera de la Chişinău a scris, într-un mesaj postat pe Facebook, că “până şi infractorii care păreau invincibili ajung în faţa justiţiei”, referindu-se la aducerea în faţa justiţiei moldovene a lui Plahotniuc.

Citeşte şi: Moscova vorbește despre planuri ale Maiei Sandu de ‘românizare’ totală a Republicii Moldova: ‘îi așteaptă dezastrul’ – Stiripesurse.md

“Dacă nu renunţi când e greu şi continui să lupţi – întreaga societate continuă să lupte – până şi infractorii care păreau invincibili ajung în faţa justiţiei”, a transmis Maia Sandu.

Oligarhul Vlad Plahotniuc, care a deţinut şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, dar şi pe cea de preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, a fost extrădat, joi, din Grecia, la cererea autorităţilor moldovene, care aveau emise pe numele lui patru mandate de arestare.

Vlad Plahotniuc este principalul suspect în legătură cu dispariţia în 2014 a unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, sumă ce reprezenta, la acel moment, 12% din produsul internt brut al acestui stat.

El a fost arestat, pe 21 iulie, la Atena, după ce se urcase într-un avion cu destinaţia Dubai. Arestarea a avut loc în baza unui aviz emis de Interpol în care se afirma că Plahotniuc deţinea 16 paşapoarte, inclusiv din România, Mexic şi Rusia. 

This post was last modified on 25/09/2025 16:07 16:07

Tags: chisinauMaia SanduMoldovaVlad Plahotniuc
Politică