Maia Sandu, retrospectiva celor 4 ani de mandat: Tot ce am reușit a fost datorită cetățenilor R.Moldova

Publicat:

Maia Sandu, retrospectiva celor 4 ani de mandat: Tot ce am reușit a fost datorită cetățenilor R.Moldova

După ce astăzi, Maia Sandu a depus documentele la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale, președinta a publicat pe pagina sa de Facebook un video cu toate evenimentele importante în cei 4 ani de mandat.

Vă invit să ne amintim de drumul pe care l-am parcurs pentru ca azi să fim aici. Cum am luptat, cum ni s-a furat votul, cum am rămas drepți, cum am obținut victoria, cum am menținut pacea, cum am ancorat Moldova în familia europeană. Am mers pe acest drum alături de mii și sute de mii de oameni frumoși ai Moldovei! Tot ce am reușit a fost datorită cetățenilor Republicii Moldova. Tot ce vom reuși va fi împreună cu cetățenii Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu, potrivit voceabasarabiei.md.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Columna lui Traian, clădită la Roma cu aurul dacic. Cât de reală este povestea războaielor daco-romane, redată pe monument

Columna lui Traian, clădită la Roma cu aurul dacic. Cât de reală este povestea războaielor daco-romane, redată pe monument Columna lui Traian redă istoria războaielor...

Parchetul din Paris cere ca Gérard Depardieu să fie judecat într-un proces cu privire la viol

Parchetul din Paris cere ca Gérard Depardieu să fie judecat într-un proces cu privire la viol Parchetul din Paris cere un proces în care actorul...

Thailanda a înregistrat prim caz de îmbolnăvire cu tulpina africană mpox din Asia

Thailanda a înregistrat prim caz de îmbolnăvire cu tulpina africană mpox din Asia Cazul de mpox detectat pe teritoriul Thailandei în această săptămână la un...

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk Război în Ucraina. Ruşii acuză...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.