Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Chişinău

Publicat:

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în Republica Moldova, Dereck Hogan, a anunţat Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), potrivit agerpres.

Potrivit comunicatului de presă transmis de PAS, noul lider de la Chişinău şi şeful diplomaţiei americane “au discutat despre situaţia actuală din Republica Moldova”, Sandu mulţumindu-i lui Hogan pentru susţinerea fermă pe care SUA au acordat-o Republicii Moldova şi cetăţenilor acesteia.


Citeşte şi: Hong Kong, Paris şi Zurich sunt cele mai scumpe oraşe din lume

“Ajutorul constant al SUA pentru Republica Moldova înseamnă foarte mult pentru moldoveni, care simt că au un partener de nădejde în calea lor pentru construirea unui stat de drept, ridicarea nivelului de trai şi respectarea drepturilor omului”, a afirmat Maia Sandu.

Noul lider de la Chişinău a precizat, totodată, că populaţia Republicii Moldova este puternic afectată de criza economică şi sanitară şi că depăşirea acestor crize este o prioritate imediată.

Citeşte şi: Jeremy Corbyn a fost reprimit în Partidul Laburist

“Vom trece cu bine peste această perioadă grea şi vom reuşi să ajutăm antreprenorii, agricultorii şi familiile nevoiaşe, să creştem capacitatea spitalelor şi să susţinem medicii, inclusiv prin cooperarea cu SUA”, a adăugat noul preşedintele ales al Republicii Moldova.

Maia Sandu s-a impus în alegerile prezidenţiale de duminică din Republica Moldova cu 57,75% din voturi, având cu peste 15 procente mai mult decât actualul preşedinte, Igor Dodon.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.