Potrivit unui comunicat al Președinției, liderul de la Chișinău i-a mulțumit lui Falk Lange pentru contribuția adusă la consolidarea parteneriatului dintre R. Moldova și Consiliul Europei și pentru sprijinul acordat agendei de reforme a țării noastre. În special, au fost evidențiate domeniile: justiției, luptei împotriva corupției și a spălării banilor, precum și alinierea legislației naționale la standardele europene.
„Președintele a evidențiat, în acest context, rolul important al expertizei Comisiei de la Veneția și al recomandărilor Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) în avansarea reformei justiției și a politicilor anticorupție.
Șefa statului a apreciat cooperarea pe durata Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, încheiată în luna mai cu rezultate importante pentru întreaga Europă. Printre acestea se numără acordul privind Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și lansarea negocierilor asupra unui instrument juridic de combatere a manipulării informaționale străine. Tot în cadrul Președinției a fost adoptată și Declarația de la Chișinău privind drepturile sociale”, se menționează în comunicat.
De asemenea, interlocutorii au discutat despre implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, care reunește programele de cooperare prin care organizația sprijină reformele din justiție, lupta împotriva corupției și protecția drepturilor omului în Republica Moldova.

