Maia Sandu salută decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău de a declara Partidul ‘ŞOR’ în afara legii

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău de a declara Partidul “ŞOR” în afara legii, asigurând că instituţiile statului vor respecta şi vor implementa efectiv această hotărâre a instanţei supreme, potrivit Newsmaker şi Deschide.md, informează agerpres

“Curtea Constituţională a declarat neconstituţional Partidul ‘ŞOR’. Este o decizie aşteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preţ şi vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizaţiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul”, menţionează Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.


Citește și : Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE

“Un partid politic creat din corupţie şi pentru corupţie este un pericol pentru sistemul constituţional şi securitatea statului. Urmează ca instituţiile statului să analizeze considerentele deciziei CC şi să întreprindă paşii următori în vederea respectării şi implementării efective a acestei decizii”, adaugă ea.

Maia Sandu a spus că cetăţenii Republicii Moldova şi-au apărat mereu libertatea şi au cerut lege egală pentru toţi.

“Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancţionează şi îi împiedică pe corupţi să utilizeze statul şi banul public în interes personal. Moldovenii îşi doresc un stat care să-i protejeze de hoţi şi să facă dreptate. Doar un stat curăţat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetăţenilor săi”, a conchis ea.

Citește și : ONU denunţă ‘asfixierea’ societăţii civile

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat luni Partidul “ŞOR” drept ‘neconstituţional’. Hotărârea sa este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data pronunţării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, potrivit media citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.