Maia Sandu: Valul de demisii şi anchete nu reprezintă o ‘răzbunare împotriva fostei guvernări’ de la Chișinău

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri, aflată într-o vizită la Bruxelles, că valul de demisii şi anchete iniţiate în instituţiile de stat nu reprezintă o ‘răzbunare împotriva fostei guvernări’, ci un efort de a aduce în sistemul executiv şi cel judecătoresc ‘profesionişti oneşti’, informează postul de radio Europa Liberă, scrie agerpres.

Comisarul UE pentru extindere, Johanes Hahn, cu care s-a întâlnit Maia Sandu, a salutat acţiunile noilor autorităţi menite ‘să depolitizeze instituţiile de stat şi să lupte împotriva corupţiei’.

Citește și : Şase membri ai echipei de securitate a preşedintelui camerunez, arestaţi în Elveţia pentru agresarea unui jurnalist

Comisarul Johannes Hahn este primul oficial european care a venit la Chişinău după învestirea guvernului condus de Maia Sandu la 19 iunie. Atunci el a promis că asistenţa macrofinanciară, suspendată în vara anului trecut, va fi reluată în toamnă.

Tema deblocării ajutorului financiar a fost discutată şi miercuri la Bruxelles de şefa guvernului moldovean, care a dat asigurări privind parcursul european al Republicii Moldova, chiar dacă guvernul său a fost învestit cu voturile Partidului Socialiştilor (prorus), care pledează pentru o strângere a legăturilor cu Uniunea Euroasiatică (Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Armenia).

Citește și : Erupţie a unui vulcan de pe insula italiană Stromboli – VIDEO

Tags: bruxelleschisinauJohanes HahnMaia SanduUE
Categorii: Diaspora