Maia Sandu: Vom continua să modernizăm localitățile după standardele UE

Maia Sandu: Vom continua să modernizăm localitățile după standardele UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit despre necesitatea transformării orașelor și satelor conform standardelor europene. Aceasta s-a referit la acest aspect în cadrul întâlnirilor cu locuitorii din Călăraşi şi Ungheni.

„Azi am vizitat două orașe frumoase din centrul țării – Călărași și Ungheni. Am fost onorată de căldura cu care am fost primită. Oameni de treabă, care muncesc să-și dezvolte localitățile, dornici să le vadă  pline de tineri și familii, să îmbătrânească alături de nepoți”, scrie Maia Sandu, transmite Știri.md.

În cadrul întâlnirii, șefa statului a discutat despre decizia Comisiei Europene care a recomandat deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE.

Maia Sandu: Vom continua să modernizăm localitățile după standardele UE

„Și călărășenii, și unghenenii sunt mari susținători ai integrării europene. Avem încă mult de lucru, dar fiecare pas pe drumul european ne face mai determinați, mai puternici și mai încrezători”, a mai adăugat președintele R. Moldova.

Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

Potrivit acesteia, prin muncă, unitate, dar și cu ajutorul partenerilor europeni, localitățile din Moldova vor fi modernizate, drumurile vor fi bune, iar locuitorii vor avea în casă robinete cu apă.

„Localitate cu localitate, om cu om, vom dezvolta împreună toată Moldova!”, a conchis șefa statului.

This post was last modified on 13/11/2023 12:47 12:47

Tags: CălăraşiR. Moldovaungheni
Categorii: PoliticăȘtirile zilei