X

Maia Sandu vorbeşte despre aderarea la UE: ‘Planul Marshall pentru Republica Moldova’

Maia Sandu vorbeşte despre aderarea la UE: ‘Planul Marshall pentru Republica Moldova’

„Creșterea, stabilitatea, democrația, consolidarea Republicii Moldova sunt strâns legate de parcursul european. Aderarea la Uniunea Europeană este Planul Marshall pentru Republica Moldova”, a declarat președinta Maia Sandu, în deschiderea Conferinței Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova.

Citeşte şi: Moartea lentă a Acordului de la Schengen – Stiripesurse.md

Președinta Republicii Moldova a menționat în discurs că provocările sunt semnificative, iar ce se întâmplă acum va determina viitorul.

„Suntem într-o cursă contra cronometru. Pentru a reuși, trebuie să închidem lacunele cu care ne confruntăm și nu putem face acest lucru fără asistența dvs. Mai important, nu vom reuși să depășim provocările, dacă asistența nu va fi mai rapidă, mai flexibilă, dacă nu se va concentra pe nevoile noastre”, a spus președinta Republucii Moldova.

Maia Sandu vorbeşte despre aderarea la UE: ‘Planul Marshall pentru Republica Moldova’

Maia Sandu a mai afirmat că un aspect important este faptul că democrația și creșterea economică sunt interconectate.

„Progresul economic este crucial pentru o democrație solidă, iar democrația este cea mai bună temelie pentru economie”, a spus Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, Republica Moldova este pregătită să încurajeze creșterea stabilității în regiune.

„Nu putem face lucrul acesta fără sprijinul dvs. În Republica Moldova avem un proverb: unde-i unul, nu-i putere, unde-s mulți, puterea crește. Noi sunte mulți și, cu voi alături, suntem și mai puternici. Astăzi, R. Moldova este la o răscruce, dar nu este o răscruce în care nu știm încotro mergem. Știm bine direcția, spre un viitor european, unde pacea și prosperitatea sunt la ordinea zilei”, a spus Maia Sandu.

Tags: aderareMaia SanduPlanul Marshalluniunea europeana
Știrile zilei