Majoritatea eurodeputaţilor cer UE să-şi intensifice eforturile în favoarea Ucrainei

Publicat:

Majoritatea eurodeputaţilor cer UE să-şi intensifice eforturile în favoarea Ucrainei

Eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au cerut marţi statelor membre ale UE să-şi sporească semnificativ ajutorul militar pentru Ucraina, considerând că o înfrângere a Kievului în faţa Rusiei ar fi, de asemenea, o înfrângere a Europei în ansamblu, informează AFP.

Majoritatea parlamentarilor europeni au cerut UE să-şi intensifice eforturile în favoarea Ucrainei, în cadrul unei dezbateri care nu va duce însă la un vot. Cele cinci grupuri principale din PE au semnat deja un text comun prin care solicită Celor 27 “să îşi respecte promisiunile şi să asigure un sprijin militar durabil şi pe termen lung pentru Ucraina”, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

A vorbi despre o “oboseală” a Ucrainei este “obscen”, a declarat eurodeputata franceză Nathalie Loiseau (grupul Renew, liberal), coautoare a textului. Iar dacă se resimte o “oboseală”, “este din cauza lentorii noastre, din cauza întârzierilor noastre, din cauza slăbiciunii noastre de a-i sprijini într-un război pe care îl duc pentru ei, dar şi pentru noi”, a adăugat ea.

Nivelul ajutorului UE este “scandalos”, a declarat europarlamentarul german Michael Gahler (grupul PPE, creştin-democrat).

Nu are rost să se spună că efortul de război ucrainean va fi susţinut “atât timp cât va fi nevoie”, ci este necesar să se plaseze comenzi de arme pe termen lung, a subliniat el, adăugând că Germania trebuie, la rândul său, să-şi ridice veto-ul asupra livrării de rachete Taurus cu rază lungă de acţiune, solicitate de Ucraina.

“Ucraina are nevoie de arme, ne tot spune asta”, a declarat europarlamentarul portughez Pedro Marques (grupul S&D, social-democraţi).

Ministrul belgian de externe, Hadja Lahbib, a cărei ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a reamintit că ajutorul european pentru Ucraina a ajuns la 27 de miliarde de euro de la începutul invaziei ruse asupra acestei ţări la 24 februarie 2022.

UE a livrat, de asemenea, peste 300.000 de obuze de artilerie, 3.300 de rachete şi a plasat o comandă pentru încă 180.000 de obuze, a adăugat ea.

Dar, în acelaşi timp, Rusia poate conta pe mai mult de trei milioane de obuze pe an, obţinute prin producţie şi prin importurile din Coreea de Nord, a declarat europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt (Renew).

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

“Adevărul este că nu suntem capabili nici măcar să producem milionul de obuze promis”, a spus el. UE s-a angajat să livreze Ucrainei un milion de obuze de artilerie până la sfârşitul lunii martie. Dar acest obiectiv pare deja imposibil de atins, potrivit mai multor oficiali europeni.

Industria europeană de apărare, care şi-a redus drastic capacităţile de la căderea Uniunii Sovietice în urmă cu peste 30 de ani, se luptă să producă mai multă muniţie, care este esenţială pentru efortul de război ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.