Malta a devenit prima ţară din Europa care a legalizat cultivarea şi posesia de canabis pentru uz personal

Publicat:

Malta a devenit marţi prima ţară din Europa care permite cultivarea şi deţinerea de cantităţi limitate de canabis pentru uz personal, ca urmare a unui proiect de lege adoptat în Parlament, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Legea, adoptată cu 36 de voturi pentru şi 27 împotrivă, le permite cetăţenilor cu vârsta peste 18 ani din Malta să deţină până la şapte grame de marijuana şi să cultive până la patru plante de canabis.


Citește și : Rezoluţia privind statul de drept în Slovenia este un document politic

Proiectul de lege a fost propus de ministrul Egalităţii, Owen Bonnici, care afirmă că Malta a adoptat astfel o “abordare de reducere a riscurilor” prin instituirea unei autorităţi care să reglementeze vânzarea de canabis pentru uz personal de către adulţi din asociaţii non-profit.

Cu toate acestea, consumul de canabis în public va rămâne o infracţiune şi oricine este prins consumând canabis în faţa unui copil va fi pasibil de o amendă între 300 şi 500 de euro.

Textul de lege a fost prezentat în Parlament în pofida criticilor acerbe din partea opoziţiei de centru-dreapta, a asociaţiilor medicale şi bisericii care s-au plâns că solicitările lor au fost ignorate.

Ministrul Owen Bonnici a respins acuzaţiile conform cărora legea va creşte abuzul de droguri pe insula mediteraneană.

Citește și : Rata natalităţii SE PRĂBUŞEŞTE în Italia! Este cea mai mică din ultimii 160 de ani

“Guvernul nu îndeamnă în niciun caz adulţii să recurgă la consumul de canabis sau la promovarea unei culturi a canabisului. Guvernul a îndemnat întotdeauna oamenii să facă alegeri mai sănătoase”, a scris ministrul într-un articol de opinie publicat în ziarul Sunday Times of Malta.

Ţările de Jos au, de asemenea, o atitudine liberală faţa de canabis, permiţând vânzarea de cantităţi mici în cadrul unei politici menite să gestioneze criminalitatea şi riscurile pentru sănătate, deşi oficial aceasta este ilegală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.