X

Malta a preluat o parte a migranţilor salvaţi de nava Ocean Viking

Un grup de 265 de migranţi au fost aduşi sâmbătă în Malta, printre care 36 de pe nava umanitară Ocean Viking, însă operatorii vasului au reclamat faptul că altor 180 de migranţi de la bord li s-a refuzat debarcarea pe insulă, informează Reuters, potrivit agerpres.

Forţele armate malteze au anunţat că 229 dintre migranţii sosiţi sâmbătă pe insula mediteraneană au fost salvaţi din trei ambarcaţiuni aflate în derivă. Alţi 36 de migranţi au fost transferaţi de pe Ocean Viking pe un vas de patrulare maltez.

Citește și : ‘Dacă aveţi veşti proaste, nu veniţi!’, le transmite Guterres liderilor participanţi la One Planet Summit

Acesta este al patrulea grup de migranţi care sosesc în Malta în ultimele şapte zile.

Organizaţia ‘Medici Fără Frontiere’ (MSF), ce operează nava Ocean Viking, a anunţat pe Twitter că 182 de supravieţuitori din alte operaţiuni de salvare, printre care un nou-născut şi o femeie însărcinată, rămân blocaţi la bord.

În luna august, Malta a preluat peste 300 de migranţi de pe nava Ocean Viking cu condiţia ca ei să fie distribuiţi între statele membre ale Uniunii Europene, însă majoritatea dintre ei încă se află pe insulă.

Citește și : Președintele chinez Jinping a avut o discuție telefonică cu regele Arabiei Saudite

Tags: MaltamigrantiMSFOcean Vikingtwitter
Categorii: Diaspora