Malta: Unul dintre cei trei acuzaţi de asasinarea jurnalistei Galizia susţine că a fost victima unei înscenări

Publicat:

Unul dintre cei trei bărbaţi acuzaţi de asasinarea ziaristei malteze Daphne Caruana Galizia a depus luni o plângere constituţională în care susţine că a fost victima unei înscenări din partea poliţiei, relatează dpa, potrivit agerpres.

George Degiorgio este acuzat că, în complicitate cu ceilalţi doi, a amplasat bomba care a ucis-o pe ziarista şi bloggeriţa malteză în octombrie anul trecut.


Citește și : Rudy Giuliani anunţă sfârşitul regimului de la Teheran

Potrivit procurorilor, Degiorgio este cel care a detonat de la distanţă dispozitivul amplasat sub maşina jurnalistei, de pe o ambarcaţiune din largul capitalei malteze La Valletta. În sala unde are loc procesul au fost prezentate imagini cu respectiva ambarcaţiune plecând din port şi revenind la scurt timp după detonarea bombei.

Degiorgio a susţinut, prin avocatul său, că unul dintre oficialii care au prezentat aceste imagini a declarat în septembrie, la tribunal, că nu este “sigur din punct de vedere moral” că ambarcaţiunea ce poate fi văzută în înregistrări este chiar cea folosită de acuzat.

“Comportamentul acuzării nu este decât o tentativă de înscenare, în opinia lui” (Degiorgio), a subliniat avocatul William Cuschieri.

Următoarea şedinţă în cadrul procesului a fost convocată pentru 11 octombrie.

Vincent Muscat şi fraţii George şi Alfred Degiorgio au fost arestaţi la începutul lui decembrie pe baza unor conversaţii telefonice interceptate. Ei au fost acuzaţi de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia la aproape două luni după ce victima a fost ucisă cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul pe care îl conducea, la 16 octombrie.

Poliţia a declarat la audieri că George Degiorgio se afla pe o ambarcaţiune în rada portului La Valletta atunci când a trimis un SMS pentru a declanşa bomba plantată în cursul nopţii în maşina închiriată de jurnalistă.

Citește și : Germania se opune planurilor Israelului de a demola satul de beduini Khan al-Ahmar

Jurnalista şi bloggeriţa Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinată la data de 16 octombrie anul trecut, după ce acuzase constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog Running Commentary, fiind dată în judecată de câteva ori.

Ea a demascat numeroase cazuri de spălare de bani şi corupţie, dar nu a scris niciodată despre cei trei suspecţi, care erau deja cunoscuţi poliţiei locale. Familia jurnalistei crede că organizatorul asasinatului se află încă în libertate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.