‘Mâna invizibilă’ care împinge spre o escaladare a conflictului din Ucraina aparţine SUA

Publicat:

Kremlinul a afirmat marţi că mâna “invizibilă”, după cum a spus China, din spatele conflictului ucrainean, aparţine de fapt SUA, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Mâna aceea nu este invizibilă, este vizibilă. Este mâna Statelor Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa de presă zilnică.


Citeşte şi: Ministrul german al apărării vizitează trupele NATO din Lituania şi are discuţii cu guvernul de la Vilnius – Black News

Potrivit lui Peskov, “Washingtonul nu vrea ca acest război să se încheie”.

“Washingtonul va face totul pentru ca războiul să continue”, a dat el asigurări.

Ministrul de externe chinez Qin Gang a declarat anterior că “există o mână invizibilă” care împinge spre o escaladare a războiului din Ucraina, fără a preciza la ce se referă. ”Mâna invizibilă foloseşte criza din Ucraina pentru a servi anumitor agende geopolitice”, a afirmat Qin într-o conferinţă de presă la Beijing, în marja sesiunii anuale a parlamentului.

Totodată, Qin a negat că ţara sa a vândut arme Rusiei şi a susţinut că Beijingul a făcut “o evaluare independentă” şi “a pariat pe pace” în Ucraina.

Citeşte şi: Coreea de Nord va interpreta ca o ‘clară declaraţie de război’ interceptarea rachetelor sale – Black News

“Ce a făcut China pentru a fi ameninţată sau presată în legătură cu această criză? Nu suntem implicaţi direct şi nici nu am furnizat arme. Am publicat un document cu propuneri pentru pace”, a spus Qin.

La rândul său, Kremlinul a reiterat că acordă o mare atenţie propunerilor chineze, dar că momentan nu există premise pentru ca situaţia să se rezolve pe cale paşnică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia Ucraina ar putea totuși adera la NATO chiar dacă...

Un disident rus, ucis la Harkov în timp ce lupta de partea armatei ucrainene

Un disident rus, ucis la Harkov în timp ce lupta de partea armatei ucrainene Activistul rus de opoziţie Ildar Dadin a fost ucis în timp...

VIDEO – Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă

VIDEO - Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă Pe rețelele de socializare au apărut...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.