Mandat de arest pe numele celui care a aruncat explozibil în curtea primarului de Stăuceni

Procurorii din cadrul Oficiului Râșcani al Procuraturii Chișinău anunță că urmare a demersului înaintat în instanța de judecată, au obținut aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 20 de zile în privința unui bărbat, învinuit de huliganism agravat.

Potrivit acuzării, la 10 august 2025, pe timp de noapte, aflându-se în or. Stăuceni, mun. Chișinău, învinuitul, împreună cu soția sa, acționând în rezultatul înțelegerii prealabile cu alte persoane în curs de identificare, au aruncat din automobilul de model „Chevrolet Tracker”, un dispozitiv explozibil și substanță inflamabilă în direcția gardului casei primarului orașului, provocând o bubuitură, în rezultat fiind perturbată liniștea persoanelor care domiciliază în proximitate.

Citește și: /FOTO/ Incendiu într-un apartament din regiunea transnistreană: Locuința, distrusă în totalitate

Învinuitul recunoaște faptele incriminate.

Reamintim că învinuitul împreună cu soția sa au fost reținuți la 14 august 2025 la Aeroportul Internațional Chișinău. Momentan, învinuita se cercetează în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă în scopul administrării probelor și elucidării tuturor circumstanțelor.

Sursa: pulsmedia.md
Citeşte şi: VIDEO Primarul din Stăuceni a fost ținta unui atac cu explozibil

This post was last modified on 16/08/2025 15:52 15:52

Tags: arestmandatStăuceni
Social