Mandatul Theresei May, ‘o perioadă foarte complicată’ pentru relaţiile ruso-britanice (Kremlin)

Publicat:

Kremlinul a calificat vineri mandatul Theresei May drept “o perioadă foarte complicată” pentru relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia, susţinând că “a urmărit cu atenţie” situaţia după ce premierul britanic şi-a anunţat demisia, informează AFP, scrie agerpres.

“Din nefericire, nu pot să-mi amintesc de vreun aport la dezvoltarea relaţiilor bilaterale între Rusia şi Marea Britanie. Este mai degrabă invers, mandatul premierului May constituie o perioadă foarte complicată în relaţiile noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și : Leo Varadkar: Demisia Theresei May ar putea să introducă Brexitul într-o fază ‘foarte periculoasă’ pentru Irlanda

Refuzând să comenteze demisia ca atare, Peskov a adăugat că Rusia urmăreşte “cu mare atenţie procesele legate de Brexit în ansamblul lor, care afectează nu doar Marea Britanie, ci şi situaţia din Uniunea Europeană”. “Este interesul nostru să avem un partener previzibil”, a spus Peskov, amintind că UE este primul partener comercial al Rusiei.

Tensiunile dintre Moscova şi Londra nu au încetat să crească după moartea, în 2006, a lui Alexandre Litvinenko, fost agent secret rus otrăvit cu poloniu-210. Responsabilitatea Rusiei în acest dosar a fost stabilită de un judecător britanic.

În afară de numeroasele puncte de fricţiune între Moscova şi Occident, de la Siria la Ucraina, ele au atins un nou punct paroxistic după otrăvirea, anul trecut, a agentului dublu Serghei Skripal în Salisbury, în sudul Marii Britanii. Londra a acuzat implicarea spionajul militar rus (GRU), însă Moscova, care denunţă “acuzaţii inadmisibile”, dezminte ferm că ar fi fost implicată în această otrăvire, ce a provocat o profundă criză diplomatică între cele două ţări.

Citește și : Jeremy Hunt va candida la preşedinţia Partidului Conservator după demisia Theresei May

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.