Manfred Weber a revenit în Parlamentul European, după aproape două luni de absenţă

Publicat:

Liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a revenit marţi în Parlamentul European, după aproape două luni de absenţă din motive de sănătate, informează politico.eu, scrie agerpres.

Weber, care conduce cel mai puternic grup politic din legislativul european, a postat pe Twitter o fotografie în care apare purtând mască în sediul din Bruxelles al Parlamentului European şi mesajul “Bucuros că am revenit la lucru”.


Citește și : Boris Johnson înfruntă opoziţia britanică cu privire la bilanţul epidemiei de coronavirus

”Vom lupta pentru a ţine împreună UE în aceste vremuri dificile, pentru un parlament solid şi unit şi vom lucra neobosiţi în interesul tuturor cetăţenilor Europei”, a adăugat liderul grupului PPE în mesajul postat pe Twitter.

Un purtător de cuvânt al lui Manfred Weber a precizat că acesta s-a întors din Bavaria cu automobilul luni noaptea şi şi-a reluat toate responsabilităţile de lider al grupului PPE marţi dimineaţa. El a refuzat să comenteze în legătură cu motivele absenţei lui Manfred Weber, subliniind că acesta a cerut ca ele să nu fie dezvăluite.

Manfred Weber a fost văzut în public pe 10 martie în sala de plen a Parlamentului European de la Bruxelles, în primele zile ale crizei coronavirusului. De atunci, el nu a luat parte la nicio sesiune europarlamentară desfăşurată în sistem de videoconferinţă sau la reuniunile cu liderii celorlalte grupuri europarlamentare.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Spania

Întrebat despre absenţa politicianului bavarez, Esteban González Pons, vicepreşedinte al grupului PPE, a declarat la finalul lunii aprilie: ”Weber a avut o problemă de sănătate şi vă pot spune că nu este vorba de coronavirus. El nu vrea să discute despre asta. Dar recuperarea decurge foarte bine şi în curând el se va întoarce în Parlament”.

Absenţa lui Weber a atras, totuşi, mai puţină atenţie decât în condiţii normale, întrucât activitatea Parlamentului European a fost restrânsă din cauza epidemiei de COVID-19. Legislativul european nu şi-a desfăşurat la Strasbourg sesiunile plenare în martie şi aprilie, iar o mare parte a activităţii europarlamentare se desfăşoară prin videoconferinţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.