X

Manfred Weber susține intrarea Bulgariei și Croației în Schengen, dar ‘trage România de urechi’

 Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European (PE), Manfred Weber, a cerut miercuri Consiliului să primească Bulgaria şi Croaţia în Schengen şi a solicitat guvernului român să stopeze riscurile care afectează procesul de luptă împotriva corupţiei pentru ca şi România să poată adera la zona de liberă circulaţie. 

Intervenţia lui Manfred Weber a avut loc cu prilejul discursului privind starea uniunii a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează agerpres.

Citește și: MĂCEL în Afganistan. 68 de morți într-un atentat sinucigaș

“Solicităm Consiliului să includă Bulgaria şi Croaţia în Schengen. Solicit guvernului român să oprească riscurile care afectează procesul de luptă împotriva corupţiei pentru că toate aceste trei ţări ar trebui să aibă posibilitatea de a se alătura Schengen. Europa este o Europă a democraţiei”, a spus liderul grupului PPE în PE.

Este pentru a doua oară în două zile consecutive când Manfred Weber critică guvernul din România, după ce marţi, cu prilejul dezbaterii privind situaţia din Ungaria, a spus că “am avut demonstraţii de masă în această vară nu la Budapesta, ci la Bucureşti”. “Preşedintele (României – n.r.) a trebuit să intervină în aceste demonstraţii şi să le ceară profesioniştilor să fie puţin mai atenţi”, a spus Weber în cadrul intervenţiei sale de marţi.

Citește și: Verdict dur în Peru: Toți liderii unei gherile maoiste au fost condamnați pe viață

“Există un guvern care îşi foloseşte în mod greşit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist deja condamnat. Ei (…) au fost de acord să pună subiectul pe agendă în plenara următoare. Şi, din nou, sper că toată lumea este pregătită să lupte împotriva corupţiei în toate aspectele şi nu doar într-un anumit caz specific”, a adăugat Manfred Weber cu acel prilej.

Liderul grupului PPE şi-a reluat afirmaţiile legate de România şi în cursul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi seara, când a anunţat că el, personal, va vota în favoarea activării articolului 7 din Tratatul UE în cazul Ungariei la votul de miercuri din plenul PE. 

Tags: BulgariaCroatiaManfred WeberRomaniaSchengenUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora