X

Manifestanții din Berlin, OBLIGAȚI să poarte mască

Persoanele care vor să participe la Berlin la proteste cu peste 100 de manifestanţi vor fi obligate să poarte măşti de protecţie, potrivit unei decizii adoptate marţi de autorităţile capitalei germane, în urma unei dispute între acestea şi manifestanţi contra restricţiilor antiepidemice, transmite dpa, potrivit agerpres.

Excepţie vor face procesiunile de autovehicule şi de biciclete, potrivit unor surse care au luat parte de şedinţă.

Citește și: Maduro a graţiat peste 100 de opozanţi

Până acum, la Berlin măştile erau obligatorii doar în mijloacele de transport public, în magazine, precum şi în şcoli, mai puţin în timpul orelor de clasă.

Sâmbătă, mii de persoane s-au adunat la Berlin pentru a protesta contra măsurilor antiepidemice, după ce un tribunal regional a dat undă verde demonstraţiilor plănuite în capitală, anulând astfel interdicţia dictată de autorităţile locale.

Citește și: Trump nu are de gând să viziteze familia lui Jacob Blake

Unul dintre marşuri a fost întrerupt de poliţie pentru că participanţii nu purtau măşti şi nu respectau distanţa socială, însă un protest mult mai amplu a avut loc în cursul după-amiezii.

Se estimează că în jur de 38.000 de oameni au luat parte la demonstraţii pe parcursul zilei de sâmbătă.

La 1 august, un marş având aceiaşi organizatori a fost întrerupt de poliţie din motive similiare.

Tags: berlincoronavirusgermaniamanifestatiemascaproteste
Categorii: Diaspora